Icoana Maicii Domnului “Apărătoarea noastră împotriva pandemiei COVID-19”.🙏🌻🙏

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce eşti bogat în milă şi, cu purtarea Ta de grijă cea înţeleaptă, ocârmuieşti viaţa noastră, ascultă rugăciunea noastră, primeşte pocăinţa noastră pentru păcate, opreşte noua boală molipsitoare (noua epidemie), precum ai încetat pedepsirea poporului Tău în vremea regelui David. Cel ce eşti Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, dăruieşte însănătoşire celor cuprinşi de boală, ridicându-i grabnic din patul durerii, ca să Te slăvească pe Tine, Mântuitorul cel Milostiv, iar pe cei sănătoşi îi ocroteşte de orice boală. Binecuvintează, întăreşte şi păzeşte, Doamne, cu harul Tău, pe toţi cei care, cu iubire de oameni şi jertfelnicie, îi îngrijesc pe cei bolnavi la casele lor sau în spitale. Îndepărtează toată boala şi suferinţa din popor şi ne învaţă să preţuim viaţa şi sănătatea ca daruri ale Tale. Dăruieşte-ne, Dumnezeule, pacea Ta şi umple inimile noastre de credinţă neclintită în ocrotirea Ta, de nădejde în ajutorul Tău şi de dragoste faţă de Tine şi de aproapele. Că al Tău este a ne milui şi a ne mântui pe noi, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”.

Rispondi

Inserisci i tuoi dati qui sotto o clicca su un'icona per effettuare l'accesso:

Logo di WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione /  Modifica )

Google photo

Stai commentando usando il tuo account Google. Chiudi sessione /  Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione /  Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione /  Modifica )

Connessione a %s...

Questo sito utilizza Akismet per ridurre lo spam. Scopri come vengono elaborati i dati derivati dai commenti.

%d blogger hanno fatto clic su Mi Piace per questo: