Dragostea fara masura a lui Dumnezeu pentru noi si sfarsitul lumii anuntat de sfarsitul dragostei crestine.🙏

“Si te intrebi daca nu se apropie clipele acelea [ale sfarsitului lumii]. Caci vedem cum popoarele, stapanite de ura si razbunare, se framanta ca niste talazuri de mare infuriata. Vedem pe atatia crestini cum se macina de grozave pacate, cum se usuca pe picioare de atata ura si vrajba unul pe altul. A pierit increderea intre soti, s-a dus respectul intre copii, a disparut dragostea intre vecini. Pe cararile armoniei si ale dragostei crestine cresc acum buruieni si scai. Nu mai auzi de la nimeni macar un cuvant de folos. Nu mai primesti de la nimeni un sfat bun, un pahar de apa rece, o cat de mica mangaiere. S-a dus, s-a dus dragostea crestina!”

Putina vreme ne mai desparte de praznicul Inaltarii Sfintei Cruci. Pentru aceea, Sfanta Biserica ne aminteste din timp, prin glasul Sfintei Evanghelii de astazi, despre Intruparea Domnului, despre patima Sa cea de bunavoie, despre Cruce si despre nemasurata Sa dragoste, pe care ne-a aratat-o pentru a noastra mantuire. Insusi Domnul nostru Iisus Hristos ne descopera taina cea negraita a intruparii, cand zice:
“Nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel ce S-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer” (Ioan 3, 13).
Adica nimeni altul nu s-a suit de-a dreapta Tatalui, fara numai Fiul, care S-a intrupat pentru noi, care a rabdat cruce pentru toti. Dar sa nu intelegem ca Fiul, pogorandu-Se din cer, a lipsit o vreme de langa Tatal. Ci, ca un Dumnezeu, a fost in acelasi timp si in cer si pe pamant, si pe cruce in ochii intregii lumi, ca cel mai vinovat om, osandit la moarte. Caci Mantuitorul nu a venit numai sa vindece pe cei bolnavi sau sa izgoneasca din templu pe schimbatorii de bani. El a venit sa patimeasca moarte pentru noi. Si nu o moarte de rand, ci o moarte de cruce. Nu in loc ascuns, nu in camp pustiu, ci acolo sus, pe muntele Golgota, ca sa fie vazut si de ingeri si de oameni si de diavoli. Pentru ca toti sa creada ca El este Mantuitorul lumii si sa scape de osanda pacatului.De aceea ne aduce El pilda pe Moise.

Caci pe cand trecea Moise cu poporul ales prin pustiul Edom din Arabia, au navalit multi serpi veninosi asupra norodului, si pe cine muscau, indata murea. Deci rugandu-se Moise, i-a poruncit Dumnezeu sa faca un sarpe de arama turnat si apoi sa-l inalte sus pe un stalp si sa-l infiga pe cel mai inalt loc. Iar cine va fi muscat de sarpe sa privesca imediat spre acel stalp si spre sarpele de arama si va fi viu (Num. 21, 8). Si facand asa Moise, a izbavit tot poporul de acea cumplita moarte.

Ce minunata asemanare! Caci Moise inchipuieste pe Hristos Cel ce a venit sa ne scoata din robia satanei. Poporul ales suntem noi, crestinii. Pustiul Edom este lumea, viata aceasta desarta. Serpii cei veninosi sunt diavolii cei ucigasi si pacatele. Muscarea, otravirea si moartea cea infricosatoare arata moartea cea vesnica a pacatosilor, prin lucrarea a tot pacatul. Iar privirea spre acel stalp si spre sarpele de arama, izbavirea noastra de moarte, de iad si de munci, daca vom privi spre Hristos, Cel rastignit pe cruce pentru noi.
Vedeti adanc de intelepciune? Sarpele cu sarpe se omoara. Durerea muscarii cu durerea mortii lui Hristos se vindeca. Moartea de moarte se biruieste. Viata de izvorul vietii se daruieste. Destul este numai sa priveasca cineva spre acel stalp din mijloc si spre sarpele cel mort, si scapa de moarte. Destul ne este noua numai sa privim spre Hristos, Cel ce sade mort pe cruce, si ramanem in veci vii prin credinta intru El.
Sarpele acela in mijlocul multimii s-a inaltat ca toti sa-l vada si Hristos in mijlocul multimii S-a inaltat ca toti sa-L vada, si Hristos prin mijlocul pamantului S-a inaltat, ca toti sa-L vada, sa intrebe de El, sa-I vada ranele, sa creada intru Dansul si crezand sa nu mai moara, ci sa aiba viata vesnica. Aceasta o spune cu glas proorocesc si imparatul David, cand zice:
“Suitu-Te-ai la inaltime, robit-ai robime, luat-ai daruri intru oameni…” (Ps. 67, 19 si Efes. 4, 8,12).
Iisus Hristos S-a suit pe inaltimea crucii si acolo, omorand pacatul, a robit pe toti oamenii care erau robiti de satana si i-a facut fii ai lui Dumnezeu. Iar prin revarsarea Duhului Sfant a dat nenumarate daruri oamenilor, facandu-i pe ei partasi ai Imparatiei Cerurilor. Si tot ce a facut Iisus Hristos pentru noi arata cat de nemarginita este iubirea de oameni a lui Dumnezeu, fata de noi.
“Ca asa a iubit Dumnezeu lumea, ca si pe Fiul Sau Cel Unul Nascut L-a dat, ca tot cel ce crede intru El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. Ca n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Sau in lume ca sa judece lumea, ci ca sa se mantuiasca prin El lumea” (Ioan 3, 16-17).

O, dumnezeiasca si necuprinsa dragoste a lui Dumnezeu!
Te-ai uitat la noi din cer. Ne-ai vazut cum robim diavolului. Ai vazut cum suntem legati in lanturi de pacat. Ai auzit plansul nostru. Te-ai milostivit spre lacrimile noastre. Te-ai indurat de sufletele noastre! Ţi-ai adus aminte ca esti Tata si ca ai fii. Ca esti Stapan si ca ai robi. Ca esti Dumnezeu si ca ai pe pamant oameni rataciti! Iar ca sa ne aduni, ai trimis pe singur Fiul Tau, si ca sa nu ne inspaimanti, L-ai imbracat in trup de om si in vesmant de calator sarac. Iar ca sa ne rascumperi din pacat si ca sa ne intorci la credinta L-ai dat pe Fiul Tau in mainile oamenilor.
Ai ingaduit sa fie rastignit pe cruce in vazul tuturor, in hotar de tari, de mari si continente, ca sa-l vada toti: si iudeul, si grecul, si arabul si toate neamurile; si crezand, sa se mantuiasca. Cine din oameni iubeste ca Facatorul oamenilor? Cine din muritori iubeste ca Domnul? Cine din parintii nostri poate iubi ca Parintele luminilor? Nimeni, nimeni.

Dragostea noastra, daca mai exista, apoi ea este numai o umbra, o inchipuire. Noi iubim pe cine ne iubeste. Cinstim pe cine ne cinsteste. Iertam cui ne iarta. Hranim pe cine ne hraneste. Si uram pe cine ne uraste, lovim pe cine ne loveste si cautam razbunare chiar asupra parintilor care ne-au nascut. Noi nu vrem sa iubim din inima. Noi nu vrem sa iertam vrajmasilor nostri. Noi nu vrem sa-i ascultam pe parintii nostri, nici sa-i iubim sincer pe copiii nostri.
Insa nu asa, nu asa este dragostea lui Dumnezeu. Dragostea lui Dumnezeu este desavarsita, pentru ca desavarsit este si Dumnezeu. Este desavarsita pentru ca nu in palate, nici la ospete nu se descopera, ci pe cruce, in suferinta ni se arata. Noi iubim pe Dumnezeu si pe aproapele numai in vreme de pace si indestulare, si atunci mai mult cu buzele. Iar Dumnezeu ne iubeste intotdeauna si mai ales in vreme de necazuri, de ispite. El ne iubeste si cand ne rugam si cand dormim. Si cand mergem la biserica si cand ne ducem la carciuma. Si cand ne pocaim si cand pacatuim. Mereu ne iubeste, ca un Tata bun si milostiv.
Noi, in vreme de primejdie, in vreme de ispita, fugim, ne ascundem, tradam pe fratele nostru, spunem minciuni, omoram chiar, numai sa scapam cu zile. Iar Dumnezeu “pana in sfarsit ne iubeste”. El in vreme de primejdie nu ne paraseste, ci merge inaintea noastra, duce crucea pentru noi, Se suie El intai pe dansa, rabda primele lovituri si moare cu trupul El mai intai, pentru ca noi sa fim vii.

Cine altul ne-a iubit vreodata mai mult? Sau cine altul si-ar fi varsat sangele pentru noi? Ce putea da Tatal mai de pret decat pe Fiul? Sau ce putea face Fiul mai mult pentru noi? Din dragoste ne-a facut si ne-a dat duh de viata. Din dragoste ne-a rabdat cand am gresit. Din dragoste a venit Hristos la noi. Dar cea mai mare dragoste s-a aratat acolo sus pe cruce, in suferinta. Caci o dragoste mare neispitita cu batai, cu necazuri si cu lacrimi nu este o dragoste desavarsita, dumnezeiasca.

Iubiti credinciosi,
La atata noian de dragoste si mila a lui Dumnezeu suntem datori cu aceeasi dragoste si mila sa-i raspundem. Ne-a iubit El? Sa-L iubim si noi. Ne-a iertat El? Sa iertam si noi pe semenii nostri. A rabdat El cruce pentru noi? Sa rabdam si noi crucea necazurilor acestei vieti. A murit El pentru noi? Sa ne dam si noi viata pentru dragostea Lui. Cum? Crescandu-ne copiii in frica lui Dumnezeu, rabdand necinste, batai si chiar moarte pentru aproapele nostru. Caci dupa cuvantul Domnului,
“mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui sa si-l puna pentru prietenii sai” (Ioan 15, 13).

Cat de mult ne bucuram cand ii vedem pe parintii nostri ca se arunca in primejdii pentru noi, cand ii vedem pe prieteni ca se arunca in foc pentru scaparea noastra, sau pe doctor, care face orice cu atata interes pentru salvarea vietii noastre?

Tot asa s-ar bucura si semenii nostri daca ne-am sili sa facem tot ce putem pentru cinstea lor, pentru sanatatea lor, pentru mantuirea lor. Iar daca zicem celui bolnav: “Fii sanatos”, celui flamand si insetat: “Domnul sa te miluiasca, mergi in pace”, iar celui deznadajduit: “Mai rabda putin si Domnul te va mangaia”. Aceasta nu este dragoste crestina, nu este dragoste intreaga, vie, adevarata, ci este dragoste fatarnica, inselatoare, mincinoasa. A iubi pe aproapele nu inseamna numai a mangaia cu cuvantul, ci inseamna a intra in casa saracului, a atata foc in vatra celui infrigurat, a picura nadejde in inima celui deznadajduit, inseamna a spala rufele celui suferind, a-l intoarce in asternutul sau, a-l duce cu mainile noastre la spital, la preot, la spovedanie.
A iubi pe aproapele inseamna a hrani pe cel sarac, a plange cu cel ce plange si a rade cu cel ce rade, a nu sminti pe nimeni si a fi gata sa ne dam si viata pentru altii. Iar a iubi pe Dumnezeu din toata inima, din tot sufletul si din toata puterea noastra inseamna a ne da inima lui Dumnezeu, iar nu poftelor, placerilor, diavolului. Inseamna a asculta si a implini toate poruncile Lui, caci Insusi zice:
“Cel ce are poruncile Mele si le pazeste, acela este care Ma iubeste” (Ioan 14, 21).
A iubi pe Dumnezeu inseamna a ne da viata pentru dragostea Lui, inseamna mai intai a iubi pe toti oamenii.
“Ca cine zice ca iubeste pe Dumnezeu, dar uraste pe fratele sau, mincinos este; ca cela ce nu iubeste pe fratele sau pe care l-a vazut, pe Dumnezeu, pe care nu L-a vazut, cum poate sa-L iubeasca?” (I Ioan 4, 20).
“Cine iubeste pe toti oamenii deopotriva – spune un Sfant Parinte -, acela este desavarsit in dragoste”.
Si daca dragostea fata de aproapele are masura – “ca pe noi insine” -, apoi dragostea fata de Dumnezeu este fara de masura, din toata inima, din toata puterea, pentru ca si dragostea lui Dumnezeu este masura. Fericit si vrednic de Hristos este cel ce are dumnezeiasca dragoste! Dar vai, cat de straini suntem de dragostea lui Hristos! Noi, crestinii de azi, aproape ne-am plictisit sa mai ascultam cuvantul Evangheliei. Dar cine sa o mai faca? Nimeni. Aproape nu mai avem vreme sa ascultam clopotele bisericii, sa stam la o slujba, sa ne spovedim la preot. Dar cine sa se mai trudeasca pentru altii? Nu ne mai ajung banii pentru haine luxoase, mancaruri alese, case frumoase etc. De unde sa mai dam si la saraci? De unde sa mai hranim si pe cei flamanzi? Vai noua, crestinilor de astazi!

Odata, un pustnic a fost intrebat:
“Parinte, oare cand va veni sfarsitul?”
Si a raspuns batranul:
“Stii cand? Cand nu va mai fi carare de la vecin la vecin!”
Adica cand va fi in lume si peste tot rautate, ura, cearta, manie, judecati, batai, divorturi. Cand se vor certa frate cu frate, vecin cu vecin, tatal cu fiul sau, mama cu fata sa, neam cu neam, popor cu popor. Si te intrebi daca nu se apropie clipele acelea. Caci vedem cum popoarele, stapanite de ura si razbunare, se framanta ca niste talazuri de mare infuriata. Vedem pe atatia crestini cum se macina de grozave pacate, cum se usuca pe picioare de atata ura si vrajba unul pe altul. A pierit increderea intre soti, s-a dus respectul intre copii, a disparut dragostea intre vecini. Pe cararile armoniei si ale dragostei crestine cresc acum buruieni si scai. Nu mai auzi de la nimeni macar un cuvant de folos. Nu mai primesti de la nimeni un sfat bun, un pahar de apa rece, o cat de mica mangaiere. S-a dus, s-a dus dragostea crestina!
Deci, daca voim sa fim cu Hristos, daca voim sa fim vii pe veci, sa ne intoarcem inapoi pe cararea dragostei. Sa taiem balariile urii. Sa traim in armonie si intelegere cu toti oamenii. Sa pazim toate poruncile lui Hristos si sa asteptam pe Domnul, caci in curand va veni iarasi, ca infricosator Judecator al lumii. Sa iertam si vom fi iertati. Sa miluim si vom fi miluiti. Sa avem dragoste spre toti, caci dragostea “niciodata nu cade” (I Cor. 13, 8). Amin”.

Rispondi

Inserisci i tuoi dati qui sotto o clicca su un'icona per effettuare l'accesso:

Logo di WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione /  Modifica )

Google photo

Stai commentando usando il tuo account Google. Chiudi sessione /  Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione /  Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione /  Modifica )

Connessione a %s...

Questo sito utilizza Akismet per ridurre lo spam. Scopri come vengono elaborati i dati derivati dai commenti.

%d blogger hanno fatto clic su Mi Piace per questo: