Draga mea mama …
Te rog să nu plângi, dar simt nevoia să îți spun câteva lucruri pe care nu ți le-am spus niciodată. A trebuit să ajung la 2000 km depărtare ca să realizez ce însemni pentru mine, câtă nevoie am de tine și cât de dor îmi este de tine. Și realizez că nu te-am respectat așa cum meritai, că nu te-am înțeles, că nu am fost recunoscătoare, că te-am rănit cu ignoranța mea, că nu te-am mângâiat atunci când erai tristă…
A trebuit să ajung femeie ca să te înțeleg, să aflu ce înseamnă singurătatea, visele abandonate și neîmplinite…A trebuit să ajung departe pentru a realiza că tu ești cea mai bună prietenă a mea, că ești cel mai sincer om și cea care îmi dorește binele cu adevărat. Îmi amintesc cum îmi pregăteai mereu masa, cum mă așteptai pe scară la ușă când era târziu și erai îngrijorată și regret că am ales să mă plimb cu prietenii în loc să mă fi plimbat cu tine. Regret că mi-am încredințat stările sufletești altor persoane și nu ție. Te rog să mă ierți! Poate te întrebi în sinea ta dacă sunt bine, dacă am mâncare… am, mami! Am masa plină cu bunătăți, dar nimic nu se compară cu tocănița ta de cartofi, așa sărăcăcioasă cum o considerai. Nimic nu se compară cu pacea sufletească pe care o aveam știindu-te trăbăluind prin casă.
Mantuirea sufletului 